Duminică, 07 Iunie 2026

Secretarul american al apărării condamnă înregistrarea cu pușcașii marini din Afganistan

de Cuget Liber Vineri, 13 Ianuarie 2012 422 1 min citire
Secretarul american al apărării condamnă înregistrarea cu pușcașii marini din Afganistan
Secretarul american al apărării, Leon Panetta, a declarat că înregistrarea video cu militarii americani care par să urineze pe cadavrele unor afgani este "profund deplorabilă", relatează BBC.
"Cei care au participat vor fi trași la răspundere", a subliniat el.
Panetta a spus că a ordonat comandantului SUA și NATO din Afganistan să investigheze incidentul. "Am văzut imaginile, consider că respectivul comportament este profund deplorabil", a subliniat el.
Corpul Pușcașilor Marini a subliniat că acțiunile din înregistrarea publicată online, dar a cărei veridicitate nu a fost confirmată încă, încalcă valorile sale.
Imaginile arată patru bărbați îmbrăcați în uniforme militare care par să urineze pe trei cadavre. Se aude vocea unui bărbat care spune: "Să ai o zi grozavă, amice".
Bărbații morți au pielea măslinie, sunt desculți și sunt îmbrăcați în haine largi. Unul pare acoperit de sânge.
Originea înregistrării video este necunoscută și nu este clar cum a fost publicată online.
Militarii par să știe că sunt filmați.
Un purtător de cuvânt al Pentagonului, căpitanul John Kirby, a spus într-un comunicat: "Suntem profund tulburați de înregistrare. Oricine ar fi și indiferent de circumstanțe - ce sunt în prezent anchetate - este un comportament îngrozitor și inacceptabil pentru un membru al armatei".
La rândul său, Corpul Pușcașilor Marini a subliniat că acțiunile celor patru militari încalcă valorile sale de bază și nu reprezintă o dovadă a caracterului membrilor săi.
Taguri
Articolul anterior Fonduri pentru asigurarea plăților directe pe suprafață acordate agricultorilor
Articolul următor Vânzarea unor cercei în formă de svastică produce scandal la New York

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei