Duminică, 07 Iunie 2026

Ședința CCR privind pensiile magistraților a fost amânată pentru 16 ianuarie

de Madalina PETRESCU Luni, 29 Decembrie 2025 56 < 1 min citire
Ședința CCR privind pensiile magistraților a fost amânată pentru 16 ianuarie
Preşedintele Curţii Constituţionale Simina Tănăsescu a declarat că nici luni nu a putut fi întrunit cvorumul de şedinţă pentru a fi luată decizia cu privire la Legea referitoare la pensiile magistraţilor. Următorul termen a fost stabilit pentru vineri 16 ianuarie, ora 10.00.
Declarațiile făcute de președintele CCR, Simina Tănăsescu:
"Pentru săptămâna în curs, singura persoană care avea concediu eram eu, l-am anulat azi dimineață.
Am constatat că nu a putut fi întrunit cvorumul. În ședința de ieri, plenul a început în formație completă. S-a diminuat, azi nu a putut fi întrunit.
Ședința de deliberări nu este terminată. Întreruperea deliberărilor poate fi realizată dacă cererea e justificată pentru o mai bună studiere a argumentelor.
Studiul de impact nu e o noutate. Studiile de impact nu sunt criteriu pentru analiza constituționalității legilor. Apectele legate de studiul de impact nu fac obiectul acestui dosar.
Următorul termen a fost stabilit pentru vineri, 16 ianuarie, la ora 10.00".
Taguri
Articolul anterior Circulația rutieră a fost redeschisă pe Transalpina, spre Rânca, după viscolul puternic
Articolul următor Rezoluțiile în noul an pe plan financiar. Patru lucruri la care să te gândești

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei