Şefa diplomaţiei Uniunii Europene, Kaja Kallas, i-a cerut Berlinului să sprijine planurile privind sancţiuni comerciale contra Israelului sau să propună măsuri alternative pentru sporirea presiunii externe asupra acestei ţări, informează agenţia DPA.
- Publicitate -
Comisia Europeană urmează să propună sancţiuni suplimentare asupra Israelului în legătură cu acţiunile acestuia în Fâşia Gaza. Măsurile vor include suspendarea anumitor avantaje comerciale care fac parte din acordul de asociere încheiat de UE şi Israel.
Nu este clar dacă propunerea va primi sprijinul necesar din partea statelor membre UE. O propunere anterioară de suspendare a fondurilor pentru cercetare nu a reuşit până acum să obţină susţinere suficientă. Germania se opune unei astfel de măsuri.
„Dacă suntem de acord că situaţia este imposibil de susţinut şi vrem ca guvernul israelian să-şi schimbe poziţia, atunci ce putem face pentru a obţine asta?", a spus Kaja Kallas.
„Orice persoană care nu sprijină măsurile propuse ca răspuns la acţiunile Israelului în Fâşia Gaza ar trebui să sugereze alternative", a subliniat Înalta Reprezentantă a UE pentru afaceri externe şi politică de securitate, care a precizat că sancţiunile comerciale ar urma să fie extrem de costisitoare pentru Israel.
Schimburile comerciale ale Israelului cu UE reprezintă o treime din comerţul total cu mărfuri al Israelului, ceea ce face din blocul comunitar european cel mai important partener comercial al acestei ţări.