Șeful cancelariei premierului, Mihai Jurca, a cerut liste de disponibilizări pentru Cancelarie și instituțiile din subordine. Este vorba de mai multe departamente și direcții.
- Publicitate -
Șeful Cancelariei, Mihai Jurcă, a confirmat pt Antena 3 CNN că a avut o discuție cu șefii din instituțiile subordonate Cancelariei și le-a cerut să vină cu propuneri pentru reducerea personalului. „Reducerea trebuie să fie consistentă. Dacă cerem populației să sufere consistent, trebuie să facem și noi același lucru. Propunerile trebuie făcute în cel mai scurt timp posibil, 1-2 zile. Sunt instituții care sunt deja subdimensionate și nu pot fi disponibilizări masive, dar sunt și instituții unde se pot face disponibilizări", a transmis Jurcă.
„Procesul este unul simplu, eu am cerut colegilor să vină cu propuneri de reorganizare pentru eficientizare. Nu am cerut niciodată nume, pentru că nu este de persoane. Coordonatorii știu mai bine. Ceea ce am cerut este să văd o propunere de reorganizare, un număr de posturi într-o formulă reorganizată. Încă lucrăm la Cancelarie, după ce terminăm, mergem la fiecare instituție. Nu există un cuantum general, reducerile pot fi mai mici sau mai mari", spune Mihai Jurcă.
„Dacă o structură are deja un personal dimensionat aproape de rata activității, reducerea nu va fi mare. Dacă e supradimensionat, reducerea va fi mare. Nu discutăm de un procent general", a precizat acesta.
„Colegii noștri nu au nicio vină, dar există situații care au dus la organigrame mai mari decât este cazul. Cel mai bine e ca fiecare manager să vină cu propuneri de reorganizare. Se va aplica prevederea legală. Trebuie să parcurgem toți pașii legali. Acțiunea este normală și este prevăzută de lege. Dacă facem lucrurile așa cum prevede legea, riscul ca oamenii să câștige în instanță este redus.
Pentru a reduce la minimum riscul trebuie să respectăm toate procedurile legale. Încă se examinează rapoartele de activitate. Am cerut de la toate departamentele. Cancelaria nu e o structură foarte mare. Avem trei direcții și un serviciu, pe lângă demnitari. 99 de posturi este prevederea maximă legală.
Cu cât mai repede, cu atât mai bine”, a mai spus șeful Cancelariei prim-ministrului.
Alte instituțiile aflate în subordinea Cancelariei prim-ministrului
Instituțiile publice și organele de specialitate ale administrației publice centrale coordonate de prim-ministru prin Cancelaria Prim-Ministrului:
1. Departamentul pentru dezvoltare durabilă, structură fără personalitate juridică în cadrul aparatului de lucru al Guvernului, finanțată de la bugetul de stat, prin bugetul Secretariatului General al Guvernului
2. Agenția Națională pentru Romi, organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului, finanțată de la bugetul de stat, prin bugetul Secretariatului General al Guvernului
3. Agenția Națională Anti-Doping, organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului, coordonată de prim-ministru, finanțată din venituri proprii și subvenții acordate de la bugetul de stat, prin bugetul Secretariatului General al Guvernului
4. Autoritatea Competentă de Reglementare a Operațiunilor Petroliere Offshore la Marea Neagră, organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului, finanțată din venituri proprii și subvenții acordate de la bugetul de stat, prin bugetul Secretariatului General al Guvernului
5. Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova, structură cu personalitate juridică în cadrul aparatului de lucru al Guvernului, în coordonarea prim-ministrului, finanțată de la bugetul de stat, prin bugetul Secretariatului General al Guvernului
6. Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel“, instituție publică cu personalitate juridică, finanțată de la bugetul de stat, prin bugetul Secretariatului General al Guvernului
7. Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, instituție publică cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului, finanțată de la bugetul de stat, prin bugetul Secretariatului General al Guvernului
8. Oficiul pentru Licență Industrială, organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului, coordonat de prim-ministru, finanțat de la bugetul de stat, prin bugetul Secretariatului General al Guvernului.