Vineri, 05 Iunie 2026

Șeful companiei austriece de construcții Strabag „a murit brusc și neașteptat”. Klemens Haselsteiner avea 44 de ani

de Madalina PETRESCU Sâmbătă, 18 Ianuarie 2025 984 1 min citire
Șeful companiei austriece de construcții Strabag „a murit brusc și neașteptat”. Klemens Haselsteiner avea 44 de ani
Fiul miliardarului Hans Peter Haselsteiner, Klemens Haselsteiner, a murit pe neașteptate la vârsta de 44 de ani, lăsând în urmă 3 copii orfani, relatează publicația Kronen Zeitung. Bărbatul, care s-a stins din viață vineri, 17 ianuarie, a preluat conducerea companiei austriece Strabag în urmă cu doi ani.
Cu mare tristețe vă anunțăm că CEO-ul Strabag SE, Klemens Haselsteiner, a murit brusc și neașteptat astăzi, 17 ianuarie 2025. Gândurile tuturor angajaților noștri sunt alături de familia sa", au transmis reprezentanții companiei de construcții.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Strabag, Haselsteiner a murit din cauze naturale, nefiind oferite alte detalii despre deces. Klemens este fiul cel mare al mogulului construcțiilor Hans Peter Haselsteiner, care are 3 copii. El a studiat administrarea afacerilor la Universitatea din Chicago și apoi a lucrat pentru Strabag în Rusia timp de cinci ani și pentru filiala Strabag Tüblin din Stuttgart pentru încă cinci ani, înainte de a fi numit în Comitetul executiv. 
El era membru al Comitetului executiv de la 1 ianuarie 2020 și președinte al Comitetului executiv al Strabag SE de la 1 ianuarie 2023. Mandatul său ar fi expirat la sfârșitul anului 2026. Strabag este unul dintre cele mai mari grupuri de construcții din Europa. Ceilalți membri ai Comitetului Executiv vor prelua temporar agenda de care era responsabil Klemens Haselsteiner.
Taguri
Articolul anterior Anunț important pentru pensionari! Și în februarie pensiile se vor distribui cu întârziere
Articolul următor La Constanța se va da ora exactă pe piața de cereale

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei