Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Politica Externă, Josep Borrell, a început, ieri, cu vizite în Serbia și Kosovo, primul său turneu în Balcanii Occidentali, unde dorește să dea asigurări cu privire la angajamentul UE față de această regiune, scrie agenția EFE.
- Publicitate -
Borrell se află în Kosovo, pe 30 și 31 ianuarie, și apoi în Serbia, pe 31 ianuarie și 1 februarie. "Prima mea vizită oficială în Balcanii Occidentali demonstrează angajamentul nostru față de perspectiva europeană a regiunii, față de stabilitatea și prosperitatea ei", susține într-o notă șeful diplomației europene.
El mai afirmă în același text că Balcanii Occidentali vor fi o prioritate a mandatului său și își manifestă hotărârea personală de a avansa în dialogul mediat de UE pentru normalizarea relațiilor dintre Belgrad și Pristina.
Acest dialog este blocat de un an în urma deciziei premierului kosovar demisionar Ramush Haradinaj de a impune taxe vamale de 100% asupra tuturor produselor livrate din Serbia.