Curtea de Conturi a Spaniei a reclamat, marți, din partea fostului lider separatist catalan Carles Puigdemont și a altor aproape 30 dintre colegi acestuia suma de 4,1 milioane de euro, echivalentul cheltuielilor pentru organizarea referendumului de independență din 2017, transmite AFP.
- Publicitate -
Curtea de Conturi, sesizată de două asociații anti-independență, a precizat că liderii separatiști au la dispoziție 15 zile pentru a depune suma sub formă de cauțiune, timp în care instanța își va pronunța decizia. Dacă persoanele vizate nu se vor conforma, va fi declanșată "o procedură de confiscare" a bunurilor lor.
Carles Puigdemont, care a fugit în Belgia după eșecul tentativei de secesiune din 2017 pentru a scăpa de justiția spaniolă, a lansat un apel la solidaritate către simpatizanții cauzei separatiste pentru a strânge suma cerută.
"Avem 15 zile pentru a evita ca ei să ne confiște bunurile. Dacă ai votat la 1 octombrie (n.r. - data referendumului din 2017), avem nevoie de tine", a scris el pe contul de Twitter, indicând și un număr de cont la care se primesc donații.
Referendumul, marcat de violențe ale poliției, a fost organizat de guvernul regional separatist în pofida interdicției dictate de justiția spaniolă.