Duminică, 07 Iunie 2026

Serbia şi Kosovo au convenit să avanseze în soluţionarea cazurilor persoanelor dispărute în urma războiului

de Sorin MIHALACHE Miercuri, 03 Mai 2023 150 < 1 min citire
Serbia şi Kosovo au convenit să avanseze în soluţionarea cazurilor persoanelor dispărute în urma războiului
Preşedintele sârb Aleksandar Vucic şi prim-ministrul kosovar Albin Kurti au aprobat o declaraţie comună pentru a avansa în soluţionarea cazurilor persoanelor dispărute într-o reuniune din cadrul dialogului organizat sub auspiciile Uniunii Europene pentru a-şi normaliza relaţiile, transmite agenţia EFE.
Ambele părţi au recunoscut caracterul umanitar al problemei persoanelor dispărute şi au subliniat necesitatea urgentă de a realiza eforturi comune suplimentare pentru a atenua situaţia familiilor afectate şi a comunităţii în general", a declarat Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate, Josep Borrell, organizatorul întâlnirii împreună cu mediatorul european Miroslav Lajcak.
Pe ordinea de zi a întâlnirii desfăşurate la Bruxelles s-a aflat căutarea persoanelor încă dispărute după războiul din 1998/1999 dintre forţele sârbe şi gherilele separatiste albaneze din Kosovo, dar şi crearea asociaţiei municipalităţilor cu majoritate sârbă din Kosovo, unul din marile obstacole ale dialogului.
Potrivit declaraţiei, Vucic şi Kurti s-au angajat în comun să „colaboreze strâns în vederea identificării locurilor de înmormântare şi a monitorizării săpăturilor", precum şi pentru „asigurarea accesului deplin la informaţii fiabile şi precise pentru a ajuta la localizarea şi identificarea persoanelor dispărute în perioada 1 ianuarie 1998 - 31 decembrie 2000".
Taguri
Articolul anterior Bătrân bătut în autobuz! Nimeni nu a sunat la 112! Poliţia a văzut imaginile ... pe net
Articolul următor Doi tineri, prinși când făceau sex în mașină, pe strada Interioară 3

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei