Serbia trebuie să decidă singură în legătură cu aderarea la NATO, a declarat șeful comandamentului interaliat al Alianței pentru chestiuni de doctrină, generalul francez Stephane Abrial, relatează RIA Novosti, citată de NewsIn.
- Publicitate -
Este vorba despre "o decizie suve-rană a Serbiei", a afirmat acesta, în cadrul unei vizite la Belgrad.
Generalul s-a dus la Belgrad pentru conferința NATO privitoare la parteneriatul militar.
Serbia și-a proclamat oficial neutralitatea militară în 2007 și majoritatea sârbilor sunt categoric împotriva aderării la Alianță, din cauza bombardării țării de către aviația NATO în 1999.
Numeroase mișcări de opoziție cred că decizia Belgradului de a găzdui conferința demonstrează că autoritățile sârbe vor să integreze țara în Alianță.