Serviciile de informaţii ale Ţărilor de Jos confirmă că Rusia a desfăşurat cel puţin 1.500 de soldaţi din Coreea de Nord pentru a lupta de partea armatei ruse împotriva Ucrainei, a anunţat ministrul olandez al apărării, Ruben Brekelmans, informează agenţia Reuters.
- Publicitate -
Serviciul militar de informaţii al Ucrainei a anunţat că primele trupe din unităţi ale armatei nord-coreene trimise în Rusia sunt deja desfăşurate în provincia rusă Kursk, unde armata ucraineană a ocupat un teritoriu în urma unei ofensive surpriză lansate în august.
După ce preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi autorităţile sud-coreene au dat declaraţii repetate despre desfăşurarea unor soldaţi nord-coreeni în Rusia, SUA şi NATO au confirmat la rândul lor informaţia. Washingtonul a subliniat însă că, deocamdată, nu este clară misiunea acestor trupe, dacă vor fi implicate de partea armatei ruse în războiul cu Ucraina şi dacă o asemenea angajare în luptă va fi pe frontul din interiorul Ucrainei sau numai pe cel din provincia rusă Kursk.
Serviciul Naţional de Informaţii sud-coreean a estimat anterior la circa 3.000 numărul soldaţilor nord-coreeni trimişi în Rusia.