Sezonul uraganelor în Atlanticul de Nord, care se încheie astăzi, a fost al treilea cel mai violent din 1851, cu un total de 19 furtuni tropicale și șapte uragane, între care și Irene, și care au afectat marile orașe de pe coasta de est a SUA, transmite AFP.
- Publicitate -
Cele 19 furtuni tropicale care s-au abătut asupra Caraibelor și sud-estului SUA și care au dat naș-tere la șapte uragane, între care trei considerate "majore", au făcut din sezonul 2011 cel de-al treilea cel mai violent după 1851, dată la care au început statisticile în acest dome-niu, indică meteorologii de la Agen-ția Americană Oceanică și Atmos-ferică (NOAA), scrie Agerpres.
Uraganele de forță majoră sunt uragane de categoria a treia sau mai mare pe scara Saffir-Simpson, care are cinci trepte. Sezonul 2011 a fost la fel de violent ca cel din 1887, dar mai puțin decât cele din 1995 și respectiv 2010, indică un comunicat NOAA publicat pe site-ul agenției.
În medie, sezonul uraganelor în Atlanticul de Nord numără 11 fur-tuni tropicale (cu viteze ale vântului de peste 62 km/oră), șase uragane (rafale de peste 119 km/oră, și două uragane majore (cu rafale de peste 178 km/oră).
Trecerea uraganului Irene a provocat la sfârșitul lunii august pagube de peste 10 miliarde de dolari pe coasta de est a SUA, potrivit firmei de previziuni a catastrofelor naturale Eqecat. Acesta s-a soldat cu un bilanț de 43 de morți și a afectat în total mai bine de 40 de milioane de persoane.
Sezonul 2010 a fost deosebit de activ, cu 12 uragane formate care au antrenat moartea a aproximativ 350 de persoane și au provocat pagube enorme în America Centrală și Caraibe.