Estonia a informat vineri că a interzis intrarea în apele sale teritoriale a unui velier rus, nava-școală STS Sedov, întrucât transporta cadeți de la o academie de marină din Crimeea, peninsula ucraineană anexată de Rusia în 2014, relatează AFP.
- Publicitate -
"Estonia nu recunoaște anexarea ilegală a Crimeei și, în opinia noastră, a da autorizație acestei nave-școală ar fi în contradicție cu politica de nerecunoaștere a acestei anexări", a declarat pentru AFP Sandra Kamilova, purtătoare de cuvânt a Ministerului eston de Externe, precizând că această decizie a fost luată miercuri.
Uniunea Europeană, din care face parte și Estonia, consideră anexarea Crimeei de către Rusia drept ilegală.
De cealaltă parte, purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zakharova, a calificat decizia Estoniei drept un "gest neprietenos și provocator".
Potrivit presei ruse, nava STS Sedov - care este cel mai mare velier din lume, cu patru catarge și o lungime de 117 metri - s-a îndreptat spre portul polonez Gdynia.