Maisy Vignes, o fetiță din Irlanda, nu avea niciun strop de sânge în vene când s-a născut. Cazul său, singurul de acest fel, avea să-i pună la încercare pe medicii care au adus-o pe lume. Azi, după aproape cinci ani, Maisy este perfect sănătoasă, iar de curând a început să meargă la școală.
- Publicitate -
Maisy Vignes a venit pe lume cu șase săptămâni mai devreme, după ce doctorii au observat că există o problemă și au decis să-i facă mamei sale o operație de cezariană, relatează The Telegraph. Micuța a fost transferată imediat la terapie intensivă pentru a i se face o transfuzie de sânge, întrucât nivelul hemoglobinei era zero.