Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Siria: Bashar al-Assad a desfiinţat tribunalele militare de campanie

de Sorin MIHALACHE Luni, 04 Septembrie 2023 180 < 1 min citire
Siria: Bashar al-Assad a desfiinţat tribunalele militare de campanie
Preşedintele sirian Bashar al-Assad a anunţat desfiinţarea tribunalelor militare de campanie, unde mii de persoane ar fi fost condamnate la moarte şi executate în afara procedurilor judiciare, transmite agenţia AFP.
Şeful statului sirian a semnat un decret ce abrogă o lege din 1968 prin care au fost create aceste tribunale. „Toate cazurile supuse tribunalelor militare de campanie vor fi retrimise în faţa justiţiei militare obişnuite", se arată într-o declaraţie a preşedinţiei de la Damasc.
Potrivit unui raport publicat în anul 2017 de Amnesty International, regulile şi procedurile acestor tribunale „sunt atât de sumare şi arbitrare încât nu pot fi considerate drept o veritabilă procedură judiciară", aceste simulacre de procese durând de obicei doar câteva minute, iar sentinţele nu pot fi atacate cu recurs.
Potrivit unui avocat sirian, în anii care au urmat declanşării războiului civil în 2011 şi represiunii rezultate astfel mii de persoane au fost executate prin sentinţele emise de aceste instanţe. 
Taguri
Articolul anterior Prima ediție a Festivalului de Film Studențesc „SeaWave Film Fest”, la final!
Articolul următor Joe Biden se declară dezamăgit de absenţa lui Xi Jinping de la Summitul G20

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei