Orașul Hama, aflat sub asediul forțelor guvernamentale, este în pragul unei crize umanitare - comunicațiile de orice fel au fost întrerupte, alimentele și alte produse de bază sunt pe terminate, iar pe stradă zăceau miercuri cadavre, după ce tancurile au deschis focul și au ocupat centrul, informează NewsIn.
- Publicitate -
Potrivit CNN, localnicii care au reușit să fugă din Hama au spus că în câteva zile orașul din vestul Siriei se va confrunta cu o criză umanitară majoră.
Tancurile guvernamentale au ocupat miercuri părți din centrul orașului, ajungând până în piața Orontes, acolo unde se desfășoară de obicei protestele antiguvernamentale. Un nou bombardament a urmat apoi asupra acestui oraș cu 800.000 de locuitori, iar după accea pe stradă zăceau cadavre, a relatat un localnic. Alte surse spun că armata a deschis focul și asupra unor cartiere mai mărginașe, unde nu au avut loc proteste.
Aproape 100 de tancuri și transportoare de trupe au fost trimise la Hama, în timp ce alte 200 de vehicule au fost văzite la est de orașul Deir al-Zour, relatează BBC.
Comunicațiile în Hama au fost tăiate complet, ca și apa și electricitatea.
Accesul în Siria pentru jurnaliști a fost interzis și aceștia nu au posibilitatea să verifice ceea ce relatează localnicii și activiștii opoziției.
Unele familii care au fugit din oraș spun că situația e mai rea decât în anii 1980, când președintele Hafez al-Asad, tatăl actualului lider sirian, a înăbușit o revoltă, lăsând aproape 10.000 de oameni morți și cartierul vechi al orașului făcut una cu pământul.
Bilanțul victimelor din Siria, de la începutul revoltelor, la mijlocul lunii martie, a ajuns la 1.992 de morți, potrivit Observatorului sirian pentru drepturile omului, o organizație cu sediul la Londra.