Slovacia va intenta un proces pentru a contesta decizia Uniunea Europeană, adoptată cu majoritate calificată, de a interzice importurile de gaze rusești, a declarat premierul Robert Fico, informează agenția Reuters.
- Publicitate -
Țările UE și-au dat acordul final pentru interzicerea importurilor de gaze rusești până la sfârșitul anului 2027, decizie căreia i s-au opus atât Slovacia, cât și Ungaria.
Și Ungaria se opune vehement deciziei UE
Interdicția a fost concepută pentru a fi aprobată de o majoritate consolidată a țărilor, permițând UE să depășească opoziția celor două state, care rămân în mare măsură dependente de petrolul și gazele rusești și doresc să mențină legături strânse cu Moscova.
Ungaria a anunțat că va contesta legea la Curtea Europeană de Justiție, iar Fico a precizat că Slovacia va intenta propriul proces și se va coordona cu vecinul său.