Sâmbătă, 06 Iunie 2026

ȘOC PRINTRE CREDINCIOȘI! Un preot a murit în timp ce spovedea

de Isabel Andreea ANDRIEȘ Marţi, 23 Noiembrie 2021 502 2 min citire
ȘOC PRINTRE CREDINCIOȘI! Un preot a murit în timp ce spovedea
Preotul Dumitru Chiorbeja, parohul de la Dreptu, comuna Poiana Teiului, judeţul Neamţ, a murit în timp ce spovedea credincioşii din parohie.Dumitru Chiorbeja a murit în timp ce spovedea enoriaşii pe care urma să-i împărtăşească la slujba de a doua zi.
Potrivit Realitatea.net părintele Chiorbeja era născut în 1952, la Dreptu. A slujit în această parohie vreme de 39 de ani.
Alţi zece ani i-a petrecut la câteva biserici din Suceava.
„La Parohia Dreptu, s-a dovedit a fi un bun slujitor a lui Dumnezeu şi un harnic gospodar. A pictat biserica parohială, care a fost sfinţită la data de 4 octombrie 1998, de către Prefericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în vremea slujirii ca Mitropolit al Moldovei şi al Bucovinei. Cu acest prilej, i-a fost acordată distincţia de iconom stavrofor", a precizat, pentru Doxologia.ro, Mihai Damian, parohul din Ceahlău.
Preotul Dumitru Chiorbeja de la Parohia Dreptu a murit în timp ce se afla în scaunul de Spovedanie
„Cu multă durere în suflet am aflat că în seara zilei de 20 noiembrie 2021, a plecat din această lume vrednicul de pomenire părinte Dumitru Chiorbeja, preot paroh în satul Dreptu, județul Neamț, fiul său, preotul Valeriu-Dumitru Chiorbeja, fiind parohul comunității euharistice de la Haugesund în Regatul Norvegiei. Părintele Dumitru a trecut la veșnicele lăcașuri în timp ce se afla în scaunul de Spovedanie, înarmat cu epitrahilul, crucea și rugăciunea, căutând până în ultima clipă a vieții sale de slujitor al lui Hristos să câștige suflete pentru Împărăția Cerurilor.
O viață de luptă și trudă încheiată eroic, așa cum se cuvine celor care se află în prima linie a Bisericii Luptătoare. Am slujit cu părintele Dumitru Chiorbeja de multe ori, atât în țară cât și în Episcopia Europei de Nord.
Chiar anul acesta, pe 7 august, de sărbătoarea Sfintei Cuvioase Teodora de la Sihla am liturghisit împreună la hramul Schitului Poiana Maicilor, la poalele Muntelui Ceahlău. Impresionat de lucrarea sa misionară, i-am conferit cu mare bucurie Crucea Nordului, distincția cea mai înaltă a Ortodoxiei românești boreale. Atotmilostivul Dumnezeu să odihnească în Cer sufletul părintelui Dumitru și să-i întărească familia sa trupească și pe cea duhovnicească iar pe noi toți să ne miluiască ca un Bun și de oameni Iubitor. Veșnica sa pomenire din neam în neam!", a transmis episcopul Macarie, citat de doxologia.ro.
Taguri
Articolul anterior Bătrână violată şi tâlhărită de un tânăr, în Dolj. Agresorul a fost arestat
Articolul următor VIDEO. Bătaie în benzinărie, la Doraly. Oamenii legii au ajuns la fața locului

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei