Un grup de soldați ruși își acuză comandanții că i-au trimis la închisoare, în estul Ucrainei, pentru că au refuzat să mai lupte. Este o expunere publică rară a tensiunilor din rândurile armatei ruse cu privire la invazia din Ucraina, relatează Reuters.
- Publicitate -
Maxim Grebeniuk, un avocat ce conduce organizația de sprijin Ombudsmanul militar din Moscova, a declarat că cel puțin patru soldați ruși au depus plângeri scrise la procuratura generală, cerând pedepse pentru superiorii care au decis reținerea lor.
„Avem deja o listă cu 70 de soldați ruși care au fost ținuți prizonieri. În total, au fost reținuți aproximativ 140 de soldați", a adăugat Grebeniuk, care îi reprezintă pe soldați.
Într-o mărturie scrisă trimisă procurorilor ruși la 1 august și analizată de The Guardian, un soldat a descris cum, după ce a refuzat să se întoarcă pe câmpul de luptă, a fost închis timp de peste o săptămână în diferite celule de pe teritoriul Luganskului controlat de ruși.
„Ca urmare a ceea ce cred că au fost greșelile tactice și strategice făcute de comandanții mei și a disprețului total al acestora față de viața umană, am luat decizia de a nu continua operațiunea militară", a spus Vladimir, un soldat al cărui nume a fost schimbat la cererea lui.
Vladimir a povestit că a fost reținut în 19 iulie și plasat într-o cameră cu gratii la fereastră, unde a fost ținut fără mâncare împreună cu alți 25 de soldați din unitatea sa care au refuzat să lupte.
La scurt timp după aceea, Vladimir a spus că a fost transferat în orașul Briansk din Lugansk, unde a fost ținut într-o fostă școală, transformată într-o bază militară, împreună cu alți aproximativ 80 de soldați din diferite unități care au refuzat și ei să mai participe la invazie.
El a spus că au fost păziți acolo de membri ai firmei militare private Wagner, o organizație de mercenari acuzată că a comis abuzuri asupra drepturilor omului în timp ce lupta alături de armata rusă în Ucraina.
„Ei, soldații Wagner, ne-au spus că au fost plasate mine în afara bazei militare și că oricine încearcă să fugă va fi considerat inamic și va fi împușcat pe loc", a scris soldatul.
„Eram hrăniți o dată pe zi, la prânz. Nu existau condiții de igienă. În tot acest timp, nu a fost furnizat niciun document care să explice arestarea noastră. Am fost închiși ilegal", a scris Vladimir, cerând procurorilor să înceapă o anchetă penală asupra a doi colonei ruși și a unui maior despre care spune că sunt responsabili pentru reținerea lui.
Ministerul rus al apărării nu a răspuns la întrebările The Guardian pentru acest articol.
Vladimir a spus că în cele din urmă a reușit să plece după ce un medic militar a recomandat spitalizarea lui, pentru rănile suferite la începutul războiului.
Nu e clar dacă mai sunt soldați ruși reținuți în Lugansk în acest moment.
Arestarea soldaților, despre care instituția independentă de investigație Insider a relatat încă de săptămâna trecută, este încă o dovadă că unele unități rusești din Ucraina continuă să fie afectate de moral scăzut și de lupte interne.
O serie de documente ale instanței ruse au arătat până acum că sute de soldați au fost concediați pentru că au refuzat să participe la invazie.