Primăria orașului Cernavodă a derulat, săptămâna trecută, un sondaj de opinie în rândul cetățenilor, cu privire la avantajele și dezavantajele construirii unui centru pietonal în localitate.
- Publicitate -
Potrivit unui comunicat de presă, noua administrație locală a luat inițiativa amenajării zonei centrale a orașului și transformarea sa într-un loc de promenadă. Inițiativa a fost aprobată în Consiliul Local și a fost pusă în practică la sfârșitul anului trecut.
Eșantionul ales pentru acest sondaj a fost format din 500 de persoane, iar orașul a fost împărțit în patru zone (Trust, Columbia, zona Centru și cartier Nord).
Dintre cei intervievați în legătură cu avantajele unui centru pietonal, 88 % au răspuns că acesta reprezintă un loc liniștit de promenadă, un loc de întâlnire pentru tineri și vârstnici, un loc lipsit de poluare și încurajează refacerea centrului istoric, în timp ce doar 12% au considerat că centrul pietonal nu prezintă nici un avantaj.
Locuitorii și-au exprimat, de asemenea, și dorințele lor privind transformarea zonei centrale a orașului. Astfel, în același comunicat, se arată că 82 % au răspuns că își doresc ca centrul să se schimbe, devenind mai atractiv, 14 % vor ca el să rămână așa cum îl știu în ultimii ani. Doar 4 % au răspuns că "nu știu" care sunt aspectele pozitive ale acestui proiect.
Conform rezultatelor sondajului, locuitorii își doresc ca orașul să se schimbe, să existe mai multe locuri de plimbare și de petrecere a timpului liber, atât pentru copii și tineri, cât și pentru adulți și vârstnici.