La începutul anului, Spania a preluat pentru a patra oară președinția UE. Potrivit informațiilor publicate pe site-ul oficial al Parlamentului European (PE), aceasta este prima președinție semestrială după intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona și după desemnarea primului președinte permanent al Uniunii Europene. Pe 20 ianuarie, premierul spaniol, José Luis Rodríguez Zapatero, va prezenta deputaților europeni prioritățile președinției spaniole pentru următoarele șase luni.
- Publicitate -
Începând cu 1 ianuarie 2010, președintele Consiliului European este Herman Van Rompuy, iar Catherine Ashton este Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afacerile externe și politica de securitate, care va prezida Consiliul pentru Afaceri Externe.
Așa cum se arată pe site-ul PE, în cadrul sesiunii în plen de la Strasbourg din ianuarie, Zapatero va prezenta programul noii președinții pentru următoarele șase luni. De asemenea, el va vorbi și despre colaborarea dintre Spania cu următoarele două țări care vor prelua președinția, Belgia și Ungaria.
Printre prioritățile președinției spaniole se numără punerea în aplicare a Tratatului de la Lisabona, adoptarea unei noi strategii europene de creștere economică și ocupare a forței de muncă și combaterea violenței împotriva femeilor.
La începutul mandatului, șeful de stat sau de guvern al țării ce deține președinția își prezintă planurile în fața PE. La sfârșitul celor șase luni, șeful de stat sau de guvern se întoarce în Parlament pentru a ține un discurs de evaluare a acestei perioade.
În toate ședințele plenare ale Parlamentului, Consiliul este reprezentat de către un ministru al președinției, pentru a face o declarație sau pentru a răspunde întrebărilor deputaților europeni.
Liderii UE se întâlnesc de două ori pe an în Consiliul European, pentru a fixa prioritățile politice ale Uniunii Europene. Înaintea fiecărei întâlniri, președintele Parlamentului European le transmite liderilor care sunt, din punctul de vedere al deputaților europeni, domeniile pe care ar trebui să se concentreze UE.