Vanuatu, un stat insular din Pacific cu o populaţie de 320.000 de locuitori, a declarat vineri stare de urgenţă, după ce a fost lovit simultan de un nou ciclon şi de un cutremur cu magnitudinea 6,5 grade pe scara Richter, informează AFP.
- Publicitate -
Cutremurul a avut loc la ora 18:04 GMT, la zece kilometri adâncime în largul insulei Espiritu Santo şi la 82 de kilometri sud-vest de satul Port-Olry, potrivit Institutului American de Geofizică (USGS). Cutremurul a fost urmat de o replică cu magnitudine de 5,4 grade pe scara Richter.
Centrul de avertizare de tsunami în Pacific, cu sediul în Hawaii, a afirmat, într-un comunicat, că nu a existat nicio avertizare de tsunami după primul cutremur.
Vanuatu este însă măturat şi de ciclonul Kevin, ceea ce a determinat autorităţile să declare stare de urgenţă, a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului, Joe Harry Karu.
Până acum nu au fost raportate victime, conform unei declaraţii a purtătorului de cuvânt al Crucii Roşii din Pacific, Soneel Ram.
În momentul în care s-a produs seismul, locuitorii din Vanuatu erau închişi în case, în timp ce vânturile puternice ale ciclonului smulgeau acoperişuri ale clădirilor şi copaci.
În urmă cu două zile, ciclonul Judy a măturat Vanuatu cu vânturi care au atins 200 de kilometri pe oră. Ploile torenţiale au inundat drumurile, iar electricitatea şi comunicaţiile sunt încă parţial întrerupte după aceste intemperii.