Nave de război trimise de mai multe țări occidentale se îndreaptă către Libia, care se confruntă, de la 15 februarie, cu o revoltă contra regimului colonelului Muammar Gaddafi, relatează AFP, care prezintă situația acestor nave.
- Publicitate -
Statele Unite
Două nave de război americane, nava de asalt amfibie portelicopter USS Kearsarge și nava de susținere USS Ponce, au intrat în Canalul Suez și se îndreaptă către Libia. Aproximativ 800 de pușcași marini se află la bord, iar acestora urmează să li se alăture alți 400 de pușcași marini.
Un distrugător lansator de rachete, USS Barry, a trecut, de asemenea, prin Canalul Suez și se află, în prezent, în Mediterana, potrivit Marinei americane.
Marea Britanie
Plecată din Gibraltar, fregata HMS Westminster a Marinei britanice va înlocui fregata HMS York, care a distribuit material medical, furnizat de Suedia, la Benghazi, al doilea cel mai important oraș din țară, aflat sub controlul opoziției. HMS Westminster este o fregată de tip 23, transportând, în general, elicoptere de tip MK 8 Lynx, lansatoare de rachete, torpile și arme cu rază scurtă și lungă de acțiune.
Canada
Plecată de la Halifax, în Noua Scoție, fregata canadiană Charlottetown, la bordul căreia se află 240 de oameni și un elicopter, urmează să ajungă la destinație în șase-șapte zile. Nici misiunea sa și nici durata acesteia nu au fost definite în mod precis.
Franța
Parisul a hotărât să trimită portelicopterul Mistral, al doilea tip de navă al Marinei franceze ca mărime, pentru a participa la evacuarea muncitorilor egipteni, împiedicați să plece în țara lor, în cadrul măsurilor hotărâte de Uniunea Europeană.
Italia
Mai multe nave urmează să părăsească Italia "în 24 sau 48 de ore", a anunțat ministrul italian al Afacerilor Externe, Franco Frattini. El a dat asigurări că Italia va trimite, la Benghazi, o navă cu ajutoare umanitare, "imediat ce condițiile de securitate vor permite acest lucru".
Coreea de Sud
O navă de război sud-coreeană, Choi Young, care efectua o misiune de patrulare în largul coastelor Somaliei, a fost direcționată spre Libia, pentru a ajuta la evacuare.
China
Beijingul a anunțat că a evacuat, deja, aproape 36.000 de chinezi care munceau în Libia și peste 2.000 de persoane originare din alte țări, în cadrul unei operațiuni de o amploare inedită pentru China.