Duminică, 07 Iunie 2026

SUA: Peste 90% din loviturile Rusiei în Siria nu au vizat Statul Islamic sau Al-Qaida

de Cuget Liber Joi, 08 Octombrie 2015 107 < 1 min citire
SUA: Peste 90% din loviturile Rusiei în Siria nu au vizat Statul Islamic sau Al-Qaida
Peste 90 la sută din loviturile aeriene ale Rusiei nu au țintit pozițiile Statului Islamic sau ale Al Qaida, acuză Statele Unite.
"Peste 90% din loviturile lor aeriene la care am asistat nu au fost contra SI sau teroriștilor afiliați la Al-Qaida. În mare parte au fost contra grupărilor din opoziție", a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, John Kirby, potrivit Agerpres.
Rusia a fost acuzată de mai multe ori de către oficiali occidentali că raidurile pe care le efectuează avioanele sale în Siria nu vizează Statul Islamic, ci poziții ale rebelilor sirieni care sunt susținuți de Occident.
La rândul ei, Rusia acuză coaliția internațională condusă de SUA că atacă și alte ținte în Siria.
"Americanii și ceilalți membri ai coaliției efectuează raiduri aeriene în Siria de un an, dar avem motive să credem că nu atacă de fiecare dată obiective teroriste", a susținut generalul rus Igor Konașenkov, un oficial din cadrul Ministerului rus al Apărării.
Taguri
Articolul anterior Valentin Jucan: "CNA a protejat politic posturile de televiziune"
Articolul următor A murit un cunoscut actor al grupului Divertis

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei