Joi, 04 Iunie 2026

Summit european pentru pace, la Paris, programat în ianuarie

de Madalina PETRESCU Luni, 29 Decembrie 2025 35 1 min citire
Summit european pentru pace, la Paris, programat în ianuarie
Preşedintele francez Emmanuel Macron a anunţat o reuniune a aliaţilor Kievului la Paris la începutul lunii ianuarie, pentru discuţii asupra garanţiilor de securitate pentru Ucraina în cadrul unui acord de pace cu Rusia. „Vom reuni ţările Coaliţiei de Voinţă la Paris la începutul lui ianuarie, pentru a finaliza contribuţiile concrete ale fiecăruia", a scris pe platforma X preşedintele Emmanuel Macron, care a discutat înainte cu omologii săi ucrainean Volodimir Zelenski şi cel american Donald Trump, alături de mai mulţi alţi lideri europeni. „Avansăm discuțiile asupra garanţiilor de securitate ce vor fi centrale pentru a construi o pace justă şi durabilă", a afirmat liderul francez, care a discutat și singur cu Volodimir Zelenski. 
Acest anunţ intervine după ce Zelenski şi Trump au avut duminică, 28 decembrie, o întrevedere la reşedinţa preşedintelui american în Florida, acesta din urmă arătându-se destul de optimist, chiar dacă la fel de evaziv, cu privire la o soluţionare apropiată a conflictului care face ravagii în Ucraina încă din februarie 2022. „Aceasta a fost o negociere foarte dificilă”, a recunoscut Donald Trump, evocând „numeroase progrese". „Nu vreau să spun când (anume), însă eu cred că noi vom reuşi", a continuat el, propunând, totodată, să vină să susţină un discurs în Parlamentul ucrainean, pentru avansarea planului său de pace. 
Taguri
Articolul anterior Fosta primă doamnă a Coreei de Sud ar fi primit mită şi s-a amestecat în afacerile statului
Articolul următor Cum previi formarea pietrelor la rinichi, ca să nu-ți distrugi viața!

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei