Duminică, 07 Iunie 2026

Președintele german Frank-Walter Steinmeier: "Sunt rușinat de politicienii care minimalizează crimele naziste"

de Cuget Liber Sâmbătă, 30 Iunie 2018 282 < 1 min citire
"Sunt rușinat  de politicienii  care minimalizează crimele naziste"
Președintele german Frank-Walter Steinmeier a deplâns, vineri, într-un interviu, limbajul folosit de unii politicieni când se vorbește despre trecutul nazist al țării, exprimându-și rușinea pentru faptul că se minimalizează crimele celui de-Al Doilea Război Mondial, relatează DPA.
"Am impresia că cei care vorbesc așa nu au absolut nicio idee cât de mult se distruge astfel din recunoașterea și respectul obținute de Germania în ultimele decenii", a declarat Steinmeier, pentru cotidianul FAZ. "Personal, mi-e rușine pentru astfel de afirmații. Mi-e rușine de asemenea pentru termenii înjositori folosiți în ultimul timp de politicieni germani pentru a descrie epoca național-socialismului", a adăugat el.
Membri ai partidului de extremă-dreapta Alternativa pentru Germania (AfD), formațiunea care a intrat pentru prima dată în parlament la alegerile de anul trecut, au cauzat în mod repetat controverse prin comentariile lor despre Germania nazistă și Holocaust. 
Taguri
Articolul anterior UE prelungește cu șase luni sancțiunile economice împotriva Moscovei
Articolul următor "Partidele pro-europene și cele unioniste trebuie să creeze o mișcare anti-regim"

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei