Mulțumit de pregătirea din Germania, în urma căreia s-a hotărât asupra a 8-9 dintre titulari, Ion Marin, antrenorul principal al Farului, spune că "rechinii" sunt gata de Liga 1. Ultimul amical înaintea începerii campionatului are loc sâmbătă, cu Prefab Modelu.
- Publicitate -
"Stagiul de la Goch a fost foarte bun, din toate punctele de vedere: cazare, masă, terenuri de antrenament, adversari. Am disputat patru meciuri cu echipe foarte tari, dar am apelat, pentru trei meciuri, și la două oponente mai slab cotate. Sunt foarte mulțumit de acumulările în plan fizic, dar și de progresele din joc, în special la capitolul organizare", au fost concluziile lui "Săpăligă" după a doua perioadă de pregătire a Farului.
Dacă, în Austria, "rechinii" au pus accentul pe fortificarea fizică, "fiind normal să nu sacrificăm antrenamentele pentru a obține un anumit rezultat la un meci" (Ion Marin), în Germania, pregătirea a fost specifică, scopul fiind cristalizarea primului "11".
"După cum ați observat, în ultimele două partide ale stagiului am operat foarte puține schimbări, și acelea pe finalul partidelor. Am jucat 4-1-4-1, un sistem elastic, dar care, prin dinamică, se poate transforma și în 4-2-3-1 sau 4-1-3-2. Începem să arătăm un bloc funcțional bun, care sperăm să-și arate roadele și în partidele oficiale. Cu siguranță, Farul e pregătită de campionat. Sunt mulțumit de cum au lucrat băieții până acum. La ora aceasta, avem 8-9 posturi clare în echipă, urmând ca pentru restul să alegem jucătorii în funcție de ultimul amical (n.n. - sâmbătă, 19 iulie, ora 17, în deplasare, cu Prefab Modelu, formație de ligă secundă) și de cum vor răspunde la antrenamentele de până la începerea campionatului", a mai spus Ion Marin.
Chiar dacă s-a declarat mulțumit de lotul actual, principalul constănțean a arătat că Farul nu a încheiat campania de achiziții, transferuri mai putând fi efectuate până în septembrie. Necomentând zvonurile care au pomenit de despărțirea clubului de Cristi Irimia și Tibi Moldovan, Ion Marin a spus că lotul pentru campionat încă nu e stabilit, urmând a se trage linie săptămâna viitoare, marți sau miercuri. "Mai vrem jucători, după cum mai sunt posibile și disponibilizări", a declarat "Săpăligă".
Marți, e ședință de Consiliu Director
Consiliul Director al FC Farul se întrunește marți, 22 iulie, la ora 18,30, la club, având pe ordinea de zi aprobarea Regulamentului de Ordine Interioară pentru noul sezon, prezentarea lotului, propunerea și aprobarea obiectivului și diverse.
Florin Pătrașcu va juca în Italia
Mijlocașul defensiv farist Florin Pătrașcu (22 ani) a fost convocat la echipa națională de tineret a României pentru meciul amical cu formația olimpică a Italiei, care se va desfășura marți, 22 iulie, ora 22 (ora României), pe "Stadio Comunale" din Pistoia. Reunirea lotului României se face duminică, 20 iulie, la ora 12, la Casa Fotbalului.
Meci amical la Penitenciarul Poarta Albă
FC Farul a răspuns pozitiv cererii conducerii de la Penitenciarul Poarta Albă ca o echipă a "rechinilor" să dispute o partidă amicală pe un teren din incinta închisorii cu o echipă a penitenciarului. Formația Farului va fi formată din jucători de la grupele 1990 și 1991, plus nigerianul Uche. Meciul se va disputa marți, 22 iulie, de la ora 17. (M.B.)
"Contăm pe sprijinul suporterilor"
Ion Marin, antrenorul principal al Farului, a apreciat inițiativa celor patru suporteri ai "rechinilor" care au venit la echipă pe timpul stagiului german. "Am purtat cu ei o discuție civilizată. Fanii și-au exprimat clar atașamentul față de echipă. Le mulțumim și sperăm să îi avem alături ca în returul trecut, iar rezultatele noastre să fie mai bune și să le dea satisfacție tuturor", a declarat "Săpăligă".
Nae, Pârvu, Chico și Nanu vor fi apți la meciul cu Gloria
În momentul de față, jucătorii cu probleme medicale de la Farul sunt M. Nae, L. Pârvu, Chico și D. Florea, dar primii trei, alături de Nanu, vor fi refăcuți până la meciul cu Gloria Buzău.
În partida cu Lokeren, s-au accidentat Nae (lovitură foarte puternică la mușchii gemeni, cu hematom imens) și Chico (lovit în coapsă), în vreme ce L. Pârvu se confruntă cu o contractură. După ce a ratat stagiul de la Goch din pricina unei entorse, Nanu este pe drumul cel bun, iar de săptămâna viitoare va intra și la minge.
Daniel Florea în schimb va fi operat de hernie, luni sau marți.
Alibec, Matei și Fatai, opriți la echipa mare
Ion Marin a declarat că cei trei tineri de mare perspectivă ai Farului, Alibec, Matei (17 ani) și Fatai (18 ani), vor fi opriți în lotul pentru Liga 1. De asemenea, Farul II încearcă obținerea unui loc în Liga a III-a și este aproape de acest obiectiv.
"Cu Farul II, încercăm să luăm din nou un loc la Liga a III-a. Conturăm un grup de copii, pe care l-am numit grupă valorică. Vom juca la Liga a III-a cu juniori de mare perspectivă, cu unii dintre cei care au câștigat campionatul de juniori, dar și cu alții din centru. Ați observat că am luat juniori și cu noi, atât în Austria, cât și în Germania. Îi apropiem ușor-ușor de prima formație. Alibec, Matei și Fatai au fost opriți în lotul echipei mari", a mai spus "Săpăligă".