Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Țările din Europa Centrală și de Est, cele mai vulnerabile la șocurile financiare

de Cuget Liber Joi, 11 Octombrie 2012 164 < 1 min citire
Țările din Europa Centrală și de Est sunt cele mai vulnerabile la șocurile financiare, ținând cont de expunerea lor la zona euro și datoriile lor externe, în timp ce statele din Asia și America Latină sunt mai puțin expuse, a avertizat, ieri, Fondul Monetar Internațional, transmit Bloomberg și Reuters. "În ciuda multor măsuri importante adoptate deja de autorități, această agendă rămâne incompletă, expunând zona euro unei spirale descendente de ieșiri de capital, temeri privind prăbușirea zonei euro și declin economic", se arată în raportul privind stabilitatea financiară globală realizat de FMI. Instituția avertizează că riscurile din zona euro s-ar putea de asemenea propaga spre piețele emergente, unde creșterea deja a încetinit.
De asemenea FMI apreciază că principala amenințare pentru economia globală este criza datoriilor din zona euro, iar riscurile la adresa stabilității au crescut în ultimele șase luni, încrederea rămânând foarte fragilă. 
Taguri
Articolul anterior Procesul în apel al membrelor formației Pussy Riot, reluat la Moscova
Articolul următor Fotbal / Lotul Turciei este de trei ori mai valoros decât cel al României!

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei