Fiecare clipă care trece ar putea fi ultima din viața lui Peter Kassing. Americanul de 26 de ani este de un an de zile în mâinile teroriștilor din gruparea Statul Islamic. Familia lui face un apel disperat către răpitori să îl elibereze. La sfârșitul săptămânii trecute, jihadiștii au anunțat că el este următorul ostatic pe care îl vor decapita.
- Publicitate -
"Sunt atâtea lucruri pe care nu le putem controla! Am cerut guvernului să-și schimbe modul de a acționa, dar, la fel ca fiul nostru, nu putem controla guvernul american mai mult decât puteți voi controla venirea zorilor. Îi implorăm pe cei care îl țin ostatic să aibă milă și să-l elibereze."
Părinții tânărului au dat publicității și o scrisoare, despre care spun că a fost scrisă de fiul lor în captivitate, în luna iunie. În scurtul text, Kassing mărturisește că îi este frică de moarte și că îl întristează durerea pe care o provoacă familiei.
"Dacă voi muri, mă gândesc că cel puțin eu și voi ne vom consola cu gândul că am pierit încercând să le alin suferința și să-i ajut pe cei care au nevoie", a scris bărbatul, scrie stiritvr.ro.