Liderul juntei militare care a preluat puterea săptămâna trecută în Thailanda primește aprobarea regelui, o etapă crucială pentru perenitatea noului regim, contestat, în această monarhie constituțională unde regele este venerat, transmite AFP.
- Publicitate -
Tradițional, preluarea puterii de către armată se face cu acordul palatului, potrivit experților, chiar dacă acest lucru nu este clar în cazul de față. Junta a făcut cunoscut sâmbătă că i-a trimis regelui o scrisoare în care îi solicita să aprobe noul regim.
'Militarii au nevoie de o aprobare din partea regelui explicită și urgentă', a subliniat Paul Chambers, politolog american specialist în problemele Thailandei.
Considerat ca liantul acestei națiuni extrem de divizate politic, regele, a cărui sănătate rămâne fragilă după ce a fost mult timp internat în spital, trăiește în palatul său din Hua Hin, stațiune balneară la sud de Bangkok, și nu apare decât rareori în public, luând și mai rar cuvântul.
Junta thailandeză i-a avertizat pe opozanții loviturii de stat că nu va mai tolera nicio manifestație cu începere de luni, în contextul în care circa o mie de thailandezi au sfidat duminică interdicția anunțată de militari care au restrâns libertățile civile, atrăgându-și criticile comunității internaționale.
Noul regim a dizolvat Senatul, păstrat până atunci în pofida suspendării Constituției, și i-a încredințat autoritatea legislativă generalului Prayut care astfel concentrează în mâinile sale întreaga putere, scrie Agerpres.