Guvernul condus de Ilie Bolojan adopta legea pregatirii populatiei pentru razboi. Astfel, se introduce stagiul militar voluntar.
- Publicitate -
România ar putea avea din 2026 militari voluntari în termen.
Consiliul Suprem de Apărare a țării a avizat legea pregătirii populației în caz de război, prin care se introduce un stagiu militar voluntar, potrivit România TV. MApN speră să atragă tot mai mulți români să facă voluntar acest stagiu, în condițiile în care armata este depopulată și nu reușește să-și acopere acest deficit al forței de muncă.
Autoritățile militare încearcă să atragă 10.000 de oameni care să facă acest stagiu voluntar, dintre care 5000 să rămână în corpul armatei. Vor fi și plătiți cu trei salarii medii timp de patru luni, cât durează acest stagiu militar, apoi ar urma să primească și o indemnizație. Bărbații cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani pot să se înscrie în acest stagiu militar voluntar.
Recent, ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, a anunțat că serviciul militar voluntar va fi introdus înRomânia, în 2026 și are ca scop creșterea rezervei Armatei Române. Oficialul a spus, pas cu pas, cum va funcționa serviciul militar voluntar în România. Tinerii care vor să facă armată patru luni vor fi plătiți, iar la finalul acestei perioade vor rămâne în rezerva armatei.
Tinerii cu vârste între 18 și 35 de ani, femei sau bărbați, vor fi așteptați să se înscrie voluntar la centrele militare județene sau de sector pentru a face 4 luni de armată. Ca să fie admiși, trebuie să aibă cetățenie română, domiciliu stabil în țară, să nu aibă condamnări penale și să fie apți din punct de vedere fizic și psihologic.
Pe parcursul celor 4 luni, participanții vor primi solda lunară a unui militar, cazare și masă în unitatea în care vor face pregătirea, iar la finalul stagiului, dacă rezistă, vor fi plătiți cu 3 salarii medii brute, adică în jur de 27.000 de lei.
Armata Română are un deficit semnificativ de personal comparativ cu ceea ce a declarat ministrul Apărării că face parte din planul strategic de apărare, adică 120.000 de cadre. În prezent sunt aproximativ 65.000 de soldați și ofițeri, plus 10.000 de oameni – personal contractual sau funcțional. Pe de altă parte, rezerva națională de mobilizare este formată din două mari categorii: populația generală – femei și bărbați care nu au făcut armata, și rezerva operațională – adică soldații rezerviști și cadrele militare în rezervă de până la 63 de ani, precum și recruții fără pregătire militară anterioară, dar aflați în evidențele armatei ca rezerviști voluntari. Miza actuală este creșterea numărului de rezerviști voluntari prin introducerea unei noi categorii, militari voluntari în termen.