Duminică, 07 Iunie 2026

Toate zonele geografice ale României, reprezentate pe scena Palatului Copiilor din Constanța

de Simona ANGHEL Miercuri, 25 Ianuarie 2023 205 < 1 min citire
Toate zonele geografice ale României, reprezentate pe scena Palatului Copiilor din Constanța
Peste 200 de copiii au urcat pe scena Palatului Copiilor din Constanța pentru a susține un spectacol muzical-coregrafic dedicat celebrării Unirii Principatelor Române, prilej cu care au reușit să aducă laolaltă toate zonele geografice ale țării. Au fost valorizate toate grupele de elevi, de la cele de începători până la grupele de performanță.
Prezentarea spectacolului a fost realizată de elevi ai Cercului de Artă teatrală.
Spectacolul susținut de Ansamblul Folcloric „Rapsodia Mării", format din elevii cercurilor de taraf și dans popular din cadrul Palatului Copiilor Constanța și coordonat de profesorii Eugen Albu și Magda Kastal, a fost aplaudat de toți cei prezenți în sală, fie că vorbim de părinți, bunici, prieteni sau… admiratori.
Faptul că un număr atât de mare de copii participă la activitățile cercurilor de dans popular și taraf ne bucură și în același timp ne confirmă încă o dată valoarea folclorului românesc", a transmis prof. Roxana Mitan, directorul Palatului Copiilor.
La finalul spectacolului, micii artiști și spectatorii prezenți în sală s-au prins în Hora Unirii pe acordurile orchestrei populare a Palatului Copiilor.
Taguri
Articolul anterior Elevi ai Colegiului „Mihai Eminescu” din Constanța au editat broșura “Tulburări specifice de învățare”
Articolul următor Pentagonul susţine că are capacitatea de a riposta la ameninţări în pofida unui deficit de stocuri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei