Cea de-a 98-a ediție a Premiilor Academiei Americane de Arte și Științe Cinematografice a adus seara trecută numeroase surprize și victorii notabile. Thrillerul „One Battle After Another” a fost desemnat cel mai bun film, obținând în total șase statuete, inclusiv pentru cel mai bun regizor, scenariu adaptat și cel mai bun actor în rol secundar pentru Sean Penn.
- Publicitate -
Filmul „Sinners” a câștigat patru premii, printre care Oscarul pentru cel mai bun actor, decernat lui Michael B. Jordan, care a interpretat dublul rol al fraților gemeni Smoke și Stack. Actorul a dedicat trofeul tuturor câștigătorilor de culoare ai Oscarurilor, într-un discurs emoționant.
La categoria cea mai bună actriță, vedeta irlandeză Jessie Buckley a fost premiată pentru rolul Agnes Hathaway din filmul Hamnet, aducând un omagiu iubirii materne și dezvăluindu-și fiica de opt luni, Isla, în cadrul discursului său.
Sean Penn a câștigat pentru a treia oară în carieră Oscarul pentru cel mai bun actor în rol secundar, pentru rolul militarului Lockjaw din One Battle After Another, deși nu a fost prezent la ceremonie.
Primul Oscar al serii a fost acordat Amei Madigan, desemnată cea mai bună actriță în rol secundar pentru interpretarea mătușii Gladys în filmul de groază Weapons, aceasta mulțumindu-i soțului ei, Ed Harris, pentru sprijinul oferit de-a lungul carierei.
La categoria Cel mai bun scurtmetraj live-action, trofeul a fost împărțit între „Two People Exchanging Saliva”, regizat de românca Natalie Musteață, și The Singers, realizat de Sam A. Davis și Jack Piatt, marcând o egalitate rară la Oscaruri.
În cinematografia animată, „KPop Demon Hunters” a obținut premiul pentru cel mai bun film de animație și pentru cea mai bună melodie originală, „Golden”.
Filmul „Frankenstein” a câștigat trei statuete pentru costume, scenografie și machiaj & hairstyling, în timp ce „Sentimental Value” din Norvegia a fost desemnat cel mai bun film străin, iar documentarul Mr. Nobody against Putin a primit trofeul la categoria documentar.
Ceremonia a fost prezentată pentru al doilea an consecutiv de Conan O’Brien, care a deschis gala cu un sketch spectaculos, purtând perucă roșie și machiaj alb, recreând scene din filmele nominalizate și interacționând cu actorii pe scenă. Comedianul a subliniat că, în vremuri haotice și înfricoșătoare, Oscarurile reflectă talent global, colaborare, răbdare și optimism, conform ObservatorNews.ro.