Vineri, 05 Iunie 2026

TRAGEDIE AVIATICĂ ÎN GERMANIA. Niciun supraviețuitor!

de Cuget Liber Miercuri, 09 August 2017 2080 < 1 min citire
TRAGEDIE AVIATICĂ ÎN GERMANIA. Niciun supraviețuitor!
Un mic avion s-a prăbușit în sud-vestul Germaniei. Două persoane au murit, inclusiv pilotul, a informat presa germană citând poliția locală.
Avionul monomotor s-a prăbușit în jurul orei locale 11.50 (9.50 GMT) în Lacul Bodensee din sud-vestul Germaniei și s-a scufundat la o adâncime de 60 de metri, a declarat poliția, adăugând că au fost găsite resturi de avion și rămășițe umane, conform Agerpres.
Avionul zbura de la Zurich, Elveția, la Hamburg, în Germania, înainte de a dispărea de pe ecranele radarelor centrului de control al traficului aerian.
Recuperarea epavei avionului este de așteptat să dureze câteva zile din cauza adâncimii apei, potrivit ziarului local Südkurier, citat de agenția Xinhua.
Un alt avion de mici dimensiuni s-a prăbușit, luni, în Franța
Un alt avion ușor s-a prăbușit, luni, în Franța. Două persoane au murit, au anunțat autoritățile franceze. Cei doi s-au prăbușit în momentul în care își salutau prietenii rămași la sol.
Totodată, recent, un alt avion, de mici dimensiuni, s-a prăbușit pe o șosea din statul american Texas, iar accidentul a fost surprins de o cameră instalată la bordul unei mașini.
Taguri
Articolul anterior GRAV ACCIDENT RUTIER. Pietoni spulberați chiar pe trecere, după ce două mașini s-au ciocnit
Articolul următor Liviu Pop: Nici profesorii și nici elevii nu trebuie să folosească telefonul la ore

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei