Fiul cel mic al fostului președinte ucrainean Viktor Ianukovici, înlăturat de la putere în februarie 2014, s-ar fi înecat sâmbătă în lacul Baikal (Rusia), după ce intrase cu mașina pe suprafața înghețată a lacului, care nu a rezistat, iar mașina s-a scufundat, relatează agenția de presă EFE, citând presa ucraineană.
- Publicitate -
Decesul său, încă neanunțat oficial, a fost confirmat de Nestor Șufrici, deputat în Rada Supremă de la Kiev (parlamentul), care a transmis condoleanțe familiei duminică seara pe pagina sa de Facebook, după cum a relatat RIA Novosti.
Presa ucraineană relatase anterior că fiul președintelui înlăturat de la putere ar fi pierit pe lacul Baikal, în Siberia Orientală, unde participase la un eveniment sportiv.