Un leopard a ucis o fată de 12 ani care dormea alături de mama sa în casa lor dintr-un sat îndepărtat din extremitatea vestică a Nepalului, a informat, ieri, poliția locală, citată de DPA. Fata și mama ei au lăsat deschisă ușa casei, marți, pentru a permite intrarea aerului rece, atunci când leopardul a atacat fata, a indicat polițistul local Bhim Bahadur Bani, scrie Agerpres.
- Publicitate -
"Animalul a târât-o 100 de metri de casa sa spre o fermă", a declarat el pentru DPA.
Mama a strigat după ajutor, însă la sosirea vecinilor, animalul fugise, lăsând în urma sa victima moartă, a precizat responsabilul.
Poliția locală a predat corpului victimei familiei sale după efectuarea unei autopsii la Mangalsen, principalul oraș din districtul Accham, unde a avut loc incidentul.
Incidentele în care sunt implicați oameni și animale sălbatice s-au înmulțit în ultimele luni în Nepal, suscitând îngrijorări cu privire la siguranța persoanelor care trăiesc în apropierea pădurilor și a parcurilor naționale.