Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II, județul Arad, au depistat trei cetățeni români căutați de autorități într-un dosar de omor.
- Publicitate -
În data de 25.02.2019, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II-Csanadpalota, I.T.P.F. Oradea, s-au prezentat pentru a ieși din țară cetățenii români S.B., C.M. și V.G., cu vârste cuprinse între 28 și 47 ani, domiciliați pe raza județelor Bacău și Vrancea, pasageri într-un autoturism BMW X5.
În momentul efectuării verificărilor, constând inclusiv în accesarea bazelor de date specifice controlului de frontieră, polițiștii de frontieră au constatat că pe numele celor trei persoane era emisă o alertă, având ca obiect punerea în aplicare a unor mandate de aducere emise de către autoritățile române într-un dosar de omor.
Persoanele în cauză au fost predate unei echipe operative din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Arad, în vederea luării măsurilor legale ce se impun.