Trei cargouri turcești au fost vizate de un atac cu drone în Marea Neagră, în largul coastelor de nord ale Turciei, fără a se înregistra victime, informează AFP.
- Publicitate -
Potrivit agenției maritime turce Tribeca, cele trei nave navigau fără încărcătură în momentul în care au fost vizate în largul portului Sinop, au raportat televiziunile private Halk TV, Sozcu și jurnalul Turkiye.
Este vorba despre cargourile James II, sub pavilion Palau, respectiv Altura și Velora, ambele sub pavilion Sierra Leone.
Paza de coastă turcă a intervenit, iar cele trei echipaje sunt în siguranță și nevătămate, a dat asigurări Tribeca. Nu a fost raportat niciun semn de poluare.