Duminică, 07 Iunie 2026

Trei foști șefi ai companiei TEPCO, în cazul catastrofei de la Fukushima, anchetați

de Cuget Liber Marţi, 01 Martie 2016 128 1 min citire
Trei foști șefi ai companiei TEPCO, în cazul catastrofei de la Fukushima, anchetați
Trei foști șefi ai companiei de electricitate TEPCO vor fi judecați în baza plângerii unor cetățeni japonezi pentru responsabilitatea lor în catastrofa de la Fukushima din martie 2011, primul proces în cazul acestei drame care a traumatizat națiunea niponă, relatează AFP.
Fostul președinte al consiliului de administrație al grupului Tokyo Electric Power (TEPCO) în momentul catastrofei, Tsunehisa Katsumata (75 de ani), precum și doi vicepreședinți, Sakae Muto (65 de ani) și Ichiro Takekuro (69 de ani), sunt urmăriți penal pentru neglijența profesională care a dus la moartea și rănirea unor persoane, au declarat avocați ai reclamanților.
"Este pentru prima dată când justiția va trebui să se pronunțe cu privire la culpabilitatea unor persoane în producerea accidentului nuclear de la Fukushima", a subliniat postul public de televiziune NHK.
Această etapă survine după o decizie luată în iulie de către un comitet special de cetățeni, conform unei proceduri complexe care a durat luni de zile. Cei trei sunt acuzați că nu au luat măsurile care ar fi permis evitarea daunelor provocate instalațiilor de către tsunami, precum și a avariilor în lanț care au urmat.
Cetățenii le reproșează celor trei șefi ai companiei că sunt responsabili de moartea a 44 de vârstnici evacuați dintr-un spital din Futaba, în apropiere de centrală, în condiții deplorabile, precum și de rănile cauzate altor 13 persoane.
Taguri
Articolul anterior Șocant! O femeie în negru, cu un cap de copil în mână, a terorizat Moscova
Articolul următor Atac armat într-o biserică. Pastorul, ucis

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei