Duminică, 07 Iunie 2026

Trei mașini făcute praf și trei oameni în spital, ieri, după un accident în zona Palazu Mare

de Camelia MIU - MITRIC Luni, 11 Februarie 2008 1136 1 min citire
Ieri, la prânz, pe DN 2A, între Constanța și Ovidiu, în dreptul cartierului Palazu Mare, a avut loc un alt accident rutier deosebit de grav, în care au fost implicate trei autoturisme și au fost rănite tot atâtea persoane.
Potrivit Serviciului Poliției Rutiere Constanța, două dintre mașinile implicate în accident, respectiv o Dacia veche și un Volkswagen Golf, veneau dinspre Ovidiu spre Constanța, pe când un Renault circula exact în sens invers.
Din cauze care urmează a fi cercetate, autoturismul Dacia a fost lovit în plin de Renault, după care s-a izbit de Volkswagen.
Trei persoane, două din Renault și una din Dacie, au fost transportate de urgență la Spitalul Clinic Județean Constanța.
Polițiștii de la Circulație au fost nevoiți să oprească traficul în zonă, în vederea efectuării cercetărilor la fața locului.
Ei urmează să stabilească condițiile exacte în care s-a produs evenimentul rutier și căruia dintre șoferi îi revine vina pentru producerea lui. Pe lângă suspendarea permisului și întocmirea unui dosar penal pentru vătămare corporală din culpă (dacă, Doamne-ferește, starea victimelor nu se înrăutățește), el va trebui să plătească și daunele provocate celor trei autoturisme.
Acest accident vine la doar două zile după ce Direcția Regională a Drumurilor Naționale și reprezentanții Serviciului Poliției Rutiere Constanța au hotărât construirea a trei sensuri giratorii pe drumul care leagă Constanța de Ovidiu. Astfel de incidente rutiere subliniază necesitatea imediată a unei astfel de măsuri.
Articolul anterior U.S. ambassador prods Romanians studying abroad to return home and help country carry out reforms
Articolul următor Din octombrie 2007, primesc salariile cu întârziere

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei