Două rachete trase din Siria au căzut, sâmbătă, în apropierea aeroportului internațional din orașul turc Gaziantep, situat la aproximativ 40 de kilometri de frontieră, informează AFP, citat de Agerpres.
- Publicitate -
Unul dintre proiectile s-a prăbușit în curtea unui complex de locuințe folosit de angajații aeroportului Oguzeli din Gaziantep, iar celălalt pe un teren viran, notează agenția Dogan.
Reprezentanți militari și guvernatorul provinciei Gaziantep s-au deplasat la fața locului, a anunțat Dogan, care a adăugat că incidentul a avut loc la orele locale 10:50 (7:50 GMT), fără a oferi alte detalii.
Numeroase tiruri de rachete, atribuite de autoritățile turce grupării Stat Islamic (SI), au lovit în acest an orașul de frontieră Kilis, însă proiectilele ajung rareori în interiorul teritoriului turc. Potrivit AFP, nu se cunoaște deocamdată dacă este vorba de rachete "pierdute", lansate din zona luptelor care au loc în nordul Siriei, sau de o salvă care a vizat în mod deliberat aeroportul.