Vineri, 05 Iunie 2026

Turcia / Forțele armate se vor subordona direct președintelui

de Cuget Liber Duminică, 24 Iulie 2016 163 < 1 min citire
Turcia / Forțele armate se vor subordona direct președintelui
Conducerea forțelor armate turce va înceta pe viitor să mai depindă de Ministerul Apărării și se va subordona direct președinției, a anunțat premierul turc Binali Yildirim, într-un interviu publicat duminică de presa turcă, transmite EFE citat de Agerpres.
"Statul Major al Forțelor Armate nu va mai depinde de Ministerul Apărării. Când va intra în vigoare sistemul prezidențial, îl vom subordona președinției", a spus Yildirim într-un interviu acordat televiziunii turce ATV-A Haber.
Șeful guvernului nu a spus când anume se va întâmpla acest lucru, dar a dat drept sigur trecerea Turciei de la sistemul parlamentar actual, care prevede un rol mai degrabă ceremonial pentru președinte, la un sistem în care șeful statului dispune de întreaga putere executivă, așa cum reclamă cu insistență actualul președinte, Recep Tayyip Erdogan, notează EFE.
Pentru a formaliza această schimbare care, potrivit unor înalte oficialități din guvern "este deja un fapt", mai este nevoie de o reformă a Constituției care presupune obținerea unei majorități de două treimi în parlament.
Taguri
Articolul anterior "Folosiți tertipuri, dar hidratați-vă corect copiii"
Articolul următor Puhoiul de turiști ajunge la Secția de Urgențe

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei