Vineri, 05 Iunie 2026

Ucraina a lansat, în sfârșit, tribunalul său anticorupție

de Cuget Liber Sâmbătă, 07 Septembrie 2019 211 < 1 min citire
Ucraina a lansat, în sfârșit, tribunalul său anticorupție
Înalta Curte Anticorupție din Ucraina ce se va ocupa de cazuri în care sunt implicați cei mai înalți oficiali ai statului, a cărei creare întârzia de mai mulți ani, și-a început, joi, activitatea în prezența președintelui Volodimir Zelenski, potrivit AFP. 
"Sarcina Înaltei Curți Anticorupție este extrem de simplă: corupții trebuie pedepsiți; statul, societatea și investitorii, protejați", a declarat Zelenski la inaugurarea acestei structuri, a cărei creare a fost inițiată de predecesorul său, Petro Poroșenko, sub presiunea statelor occidentale. 
"Nu este vorba doar de a le da cetățenilor ceea ce a fost furat, ci și de a restaura încrederea în justiție", a adăugat el, în contextul în care tribunalele din Ucraina sunt considerate în mare măsură ca fiind foarte corupte. 
Această nouă structură juridică numără 38 de magistrați aleși în urma unei serii de concursuri supervizate de experți ucraineni și internaționali. Ei vor analiza cazurile pregătite de organismele anticorupție ale țării. Judecătorii vor fi repartizați între un tribunal de primă instanță, unde vor lucra 27 dintre ei, și camera de apel, din care vor face parte alți 11 magistrați. 
Taguri
Articolul anterior Secretarul american al Apărării cere eforturi mai mari pentru a contracara China și Rusia
Articolul următor Germanii vor ca Angela Merkel să-și ducă la bun sfârșit mandatul de cancelar

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei