Vineri, 05 Iunie 2026

Ucraina nu va accepta niciodată 'ocuparea teritoriului său'

de Cuget Liber Sâmbătă, 22 Martie 2014 137 1 min citire
Ucraina nu va accepta niciodată 'ocuparea teritoriului său'
Ucraina nu va accepta niciodată 'ocuparea teritoriului său și va face tot posibilul pentru eliberarea acestuia', a spus vineri președintele interimar ucrainean, Olexandr Turcinov, după ce președintele rus, Vladimir Putin, a promulgat alipirea Crimeii la Federația Rusă, potrivit EFE.
Kievul este dispus să soluționeze conflictul din Crimeea numai prin mijloace pașnice și cu medierea ONU, a spus președintele ucrainean într-o conferință de presă la care a participat și secretarul general al ONU, Ban Ki-moon.
Olexandr Turcinov a propus, de asemenea, crearea unei zone demilitarizate și a cerut ONU să trimită o misiune de observatori în peninsula de la Marea Neagră. 'Acest lucru este deosebit de important în situația în care zilnic au loc provocări la adresa militarilor ucraineni care își fac datoria constituțională în Crimeea', a spus președintele.
Ban Ki-moon a pledat la rândul său pentru dialog între Ucraina și Rusia și a cerut ambelor părți să se abțină de la retorica ostilă și de la provocări. 'Actuala criză se poate soluționa numai pe cale pașnică și diplomatică, în baza principiilor Cartei ONU: suveranitatea și integritatea teritorială', a spus acesta.
'Insist ca Ucraina și Rusia să înceapă un dialog direct', a mai spus secretarul general al ONU, potrivit căruia 'cu cât se va amâna acest dialog, cu atât se va îndepărta soluționarea crizei', scrie Agerpres.
Taguri
Articolul anterior Antonescu, despre dorința lui Ponta: "Și eu aș vrea ca România să aibă câteva portavioane"
Articolul următor AVION DISPĂRUT. VEȘTI BUNE din partea autorităților din Australia

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei