Ucraina va începe fără întârziere negocierile pentru semnarea Acordului de asociere și de liber schimb cu Uniunea Europeană, a declarat, ieri, primul ministru ucrainean Mikola Azarov, în deschiderea reuniunii de guvern, informează agenția ITAR-TASS.
- Publicitate -
"Vom vorbi cu partenerii noștri europeni în limbajul cifrelor și al faptelor", a spus șeful executivului de la Kiev, subliniind că partea ucraineană "nu poate să nu țină cont de riscuri".
În acest sens, șeful executivului ucrainean a indicat că l-a însărcinat pe vicepremierul Iuri Boiko să efectueze o analiză profundă, pe sectoare, a eventualelor consecințe pentru economia națională în cazul creării unei zone de liber schimb cu UE. El a trasat membrilor guvernului său sarcina de a face pregătirile necesare pentru semnarea acordului cu UE într-un timp foarte scurt.
"Aceasta este problema fiecărui membru al guvernului. În februarie, trebuie să avem o imagine completă privind dezvoltarea relațiilor noastre cu UE și de coordonare cu Rusia", a afirmat Azarov, declarându-se încrezător că 2014 va fi un an mai bun pentru Ucraina decât cel precedent.