Sâmbătă, 06 Iunie 2026

UE dă undă verde primei tranşe din ajutorul financiar de 50 miliarde de euro pentru Ucraina

de Sorin MIHALACHE Joi, 08 August 2024 203 < 1 min citire
UE dă undă verde primei tranşe din ajutorul financiar de 50 miliarde de euro pentru Ucraina
Statele membre ale Uniunii Europene au dat undă verde pentru prima tranşă, în valoare de 4,2 miliarde de euro, din fondul de sprijin pentru Ucraina în valoare de 50 de miliarde de euro, transmite agenţia DPA.
Plata celor 4,2 miliarde de euro urmează să finanţeze funcţionarea statului în contextul în care Ucraina este din februarie 2022 ţinta unei agresiuni nejustificate şi neprovocate lansate de Rusia.
În decizia adoptată, Consiliul UE a ajuns la concluzia că Ucraina a îndeplinit condiţiile necesare şi a început reformele avute în vedere în Planul Ucraina pentru a primi fondurile respective, ce vor fi rambursate prin Instrumentul pentru Ucraina.
Aceste reforme acoperă managementul financiar public, guvernarea companiilor de stat, mediul de afaceri, energia şi activitatea de deminare.
De asemenea, Consiliul UE subliniază importanţa alocării banilor cât mai curând posibil, dată fiind situaţia fiscală dificilă din Ucraina.
Taguri
Articolul anterior UPDATE Avarie în stațiunea Mamaia! Consumatorii vor avea apă dar cu presiune scăzută
Articolul următor Farsele la numărul de urgență nu sunt amuzante și pot duce la tragedii

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei