Europenii au deplâns ieri votul elvețienilor de interzicere a minaretelor și nu și-au ascuns preocuparea cu privire la consecințele unei decizii ce ar putea fi percepută de musulmani ca o stigmatizare a islamului, relatează AFP.
- Publicitate -
"Nu trebuie să se dea senzația unei stigmatizări a religiei, anume a islamului", a declarat ministrul francez al imigrației, Eric Besson, la Bruxelles.
Președinția suedeză consideră surprinzătoare supunerea unei astfel de teme referendumului. "În Suedia, această chestiune ține de urbanism și de competențele aleșilor locali", a declarat ministrul de interne.
"Elvețienii au un excelent sistem de consultări populare, dar uneori acesta poate fi folosit într-un mod greșit, cum se întâmplă acum", a declarat ministrul suedez pentru integrare, Nyamko Sabumi. "Nu există o problemă între musulmani și europeni în UE. Musulmanii sunt europeni", a subliniat ea.
Ministrul elvețian al justiției, Evelyne Widmer-Schlumpf, nu și-a ascuns stânjeneala când a ajuns la Bruxelles, la reuniunea omologilor ei din UE. "Le voi explica partenerilor noștri că nu este un vot împotriva religiei musulmanilor, ci doar împotriva minaretelor. În Elveția, noi respectăm libertatea religiei", a asigurat ea. Totuși, a recunoscut că acest vot "nu este un semnal prea bun din partea Elveției".
Besson a refuzat să judece decizia "suverană" a elvețienilor. "În ceea ce privește Franța, aș dori să se evite astfel de dezbateri, care nu mi se pare majore", a avertizat el. "În Franța, chestiunea minaretelor ține de urbanism și de bun simț. Nu este un subiect politic și nu aș vrea să devină", a subliniat el.