Duminică, 07 Iunie 2026

UE: Noi reglementări privind achiziţia de arme de foc pentru eliminarea unor lacune legislative

de Oana CHIRANA Luni, 16 Decembrie 2024 86 < 1 min citire
UE: Noi reglementări privind achiziţia de arme de foc pentru eliminarea unor lacune legislative
Statele UE au adoptat luni noi reglementări care înlesnesc vânzarea şi cumpărarea de arme în mod legal în Uniunea Europeană, pentru a evita ca acestea să ajungă pe piaţa neagră, transmite dpa.
Potrivit noilor reglementări, trasabilitatea armelor de foc în interiorul UE va fi îmbunătăţită, iar autorităţile naţionale urmează să coopereze mai strâns pentru supravegherea şi înregistrarea armelor.
Scopul noilor prevederi este să elimine lacunele legislative exploatate de infractori pentru trafic ilegal de arme.
Totodată, noile reguli simplifică şi armonizează procedurile pentru posesorii legali de arme, precum vânători, practicanţi de tir sportiv, cu procese mai digitalizate.
Noile prevederi vor intra în vigoare la 20 de zile după publicarea în Jurnalul Oficial al UE.
Potrivit Consiliului UE, care reprezintă cele 27 de state membre ale UE, în 2017 pe teritoriul Uniunii existau în jur de 35 milioane de arme de foc deţinute ilegal.
Precedentele reglementări UE cu privire la armele de foc au fost emise în 2012, potrivit Agerpres.
Taguri
Articolul anterior Accident rutier soldat cu o victimă, pe strada Traian
Articolul următor Elena Lasconi, dezvăluiri din cadrul negocierilor: În șoaptă se discută despre creșteri de taxe

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei