Miniștrii de externe ai Uniunii Europene au aprobat, joi seara, ridicarea definitivă a sancțiunilor vizând regimul cubanez, pentru a încuraja primii pași ai lui Raul Castro pe calea tranziției după "epoca Fidel", însă decizia nemulțumește Statele Unite, relatează AFP.
- Publicitate -
Ridicarea oficială a sancțiunilor, suspendate deja din 2005, urmează să fie aprobată luni.
Pentru a obține acordul cehilor, care s-au arătat până în ultimul moment reticenți față de această decizie, UE a acceptat să ofere unele garanții legate de drepturile omului.
"Există o condiție potrivit căreia vom examina în fiecare an situația drepturilor omului și pe această bază vom decide dacă ne vom continua sau nu politica față de Cuba", a subliniat șeful diplomației cehe, Karel Schwarzenberg.
"Am ajuns la un acord pentru a ne continua contactele cu opoziția democrată", a adăugat el. "Deci, chiar dacă măsurile sunt suspendate, vocea cu care vorbim în Cuba va fi mai puternică, nu am abandonat drepturile omului", a explicat el.