Ion Marin, antrenorul principal al FC Farul, a declarat că, deși sunt salvați de la retrogradare, "rechinii" tratează cu foarte multă seriozitate ultimele două meciuri din campionat, cu Oțelul, de duminică, de la Constanța, și cu Poli Timișoara.
- Publicitate -
"Le-am cerut băieților să nu se relaxeze și să avem continuitate în rezultate pozitive. Vrem să ne clasăm pe un loc cât mai bun, pentru a primi cât mai mulți bani din drepturile de televizare. Una e să încheiem campionatul pe locurile 10-11 și alta pe locurile 7-8. Să sperăm că momentele neplăcute din acest sezon vor fi evitate pe viitor. Meritul evitării retrogradării și al seriei bune din ultima perioadă este în totalitate al jucătorilor, care merită felicitați", a declarat "Săpăligă", care a dezvăluit că, pentru că s-au salvat de la retrogradare, jucătorii Farului vor primi un bonus financiar substanțial.
"Obiectivul de la începutul campionatului a fost o clasare în primele 10 formații, reconstrucția echipei și crearea unui grup competitiv. Apoi, în iarnă, ne-am propus să evităm retrogradarea. Ar fi extraordinar dacă reușim acum să ne atingem și obiectivul inițial", a mai spus antrenorul Farului.
Ion Marin a spus că are contract cu Farul ca director tehnic și nu știe pe ce post va activa în continuare, dar cu siguranță vor prima interesele clubului.
Săptămâna aceasta, la Farul a avut loc o ședință în care a fost structurat programul de pregătire de vară.
După încheierea campionatului, pe 7 mai, FC Farul va avea vacanță până pe 2 iunie, campionatul 2008/2009 urmând a începe pe 26 iulie. După ultimul meci, cel de la Timișoara, o parte dintre jucători, cei cu probleme medicale, vor rămâne în tratament la Eforie.
Constanța, stadion "Farul", duminică, 4 mai, ora 16,45,
în direct la TVR1
FC Farul (antrenor, Ion Marin): Curcă - Farmache, Barbu, Șchiopu (cpt.), Maxim - Ben Teekloh - Băcilă, Todoran, M. Nae, Gerlem - Gosic
Oțelul (antrenor, Petre Grigoraș): Kolev - Cojoc, Nogo, Jelev, Sălăgean - G. Paraschiv (cpt.), Ad. Ionescu - D. Stan, Viglianti, Deac - E. Jula
Petre Grigoraș nu va sta pe bancă la Constanța, după ce, vineri, Comisia de Disciplină l-a suspendat două etape și l-a amendat cu 3.000 lei pentru declarațiile la adresa lui Dorin Goian
Cu Oțelul, va fi un meci ca oricare altul. Chiar dacă ne-am salvat de la retrogradare, suntem motivați până la final. Mi-a fost greu să stau pe margine la ultimele partide, dar m-am bucurat pentru succesul echipei. Cei la care s-a apelat și-au făcut datoria
Dinu Todoran,
mijlocaș Farul
Vom aveam meci greu cu Oțelul. Se confruntă un atac, al oaspeților, excelent, cu o apărare, a noastră, la fel de bună
Cristi Șchiopu,
fundaș central Farul
Sper să câștig duelul cu golgeterul Oțelului, Jula. Nu mai avem presiune, așa că vrem să facem spectacol, să jucăm și mai bine ca până acum și să câștigăm. Într-un fel, îmi pare rău că se termină campionatul, căci suntem în formă bună
Ion Barbu,
fundaș central Farul
Partida cu Oțelul este ultima a noastră de pe teren propriu din acest campionat, astfel că vrem să le facem o bucurie suporterilor. O victorie este foarte impor-tantă pentru noi. Vrem să lăsăm o impresie bună la ultima reprezentație
Răzvan Farmache,
fundaș dreapta Farul
Nu e foarte important cine dă gol și cine e golgeter. De obicei, nu marchez mult, dar pe acest final de campionat a fost altfel. Sperăm să câștigăm cu Oțelul,
iar apoi să ne concentrăm pentru meciul de la Timișoara
Marius Nae,
mijlocaș Farul