Un avion Airbus A380 al companiei Air France a fost nevoit să aterizeze de urgență în Germania din cauza închiderii temporare a spațiului aerian al Kazahstanului pentru lansarea unei rachete, anunță compania Air France-KLM.
- Publicitate -
Avionul A380 făcea legătura între Shanghai și Paris, dar a fost nevoit să aterizeze miercuri dimineață la Hamburg, din cauza carburantului insuficient pentru a ajunge la destinație.
Aeronava a fost nevoită să zboare cu o oră și jumătate mai mult decât era prevăzut, pentru a ocoli spațiul aerian al Kazahastanului.
Avionul Air France a sosit la destinație cu o întârziere de două ore și zece minute, a comunicat compania, scrie Mediafax.